Avantajele unui business in online (Servicii profesionale)

de Sever Calit

Cred ca este util pentru a incuraja migrarea catre online a business-urilor sa prezint avantajele unei companii care utilizeaza instrumente online. Voi incepe cu un model de companie care ofera servicii profesionale: consultanta, cabinet avocatura, firma de contabilitate, companie de creatie,... 

Caracteristic companiilor de servicii profesionale este faptul ca intreaga lor activitate se bazeaza pe informatie. Aceste companii nu produc lucruri concrete ci primesc, proceseaza si transmit informatie specializata sub diverse forme: raport de audit, strategie de business, contract, concept de brand, balanta/bilant contabil... Cea mai mare parte din aceasta informatie se regaseste in format electronic si este utilizata prin soft-uri specializate.

Toata aceasta informatie complexa si specializata este insa produsa si gestionata de oameni bine pregatiti, inteligenti, creativi, cu abilitati de comunicare si negociere. Nu detaliez de ce sunt necesare astfel de calitati pentru un om dintr-o firma de servicii profesionale, cei din domeniu stiu acest lucru foarte bine. 

Este deci esential ca astfel de companii sa se ingrijeasca cat se poate de mult de nucleul afacerii lor: oamenii si informatia.

O companie va atrage oameni mai buni atunci cand le va putea oferi conditii mai bune decat competia: bani, realizare profesionale, flexibilitate, atmosfera, transparenta,... O abordare online a afacerii poate oferi oamenilor in primul rand o flexibilitate mai mare. Adica un om isi va putea face treaba de oriunde si oricand va putea sau se va simti inspirat. Daca acesta nu depaseste termenele agreate de companie atunci el isi va putea dedica toata concentrarea si inspiratia asupra a ceea ce are de facut. Uneori este posibil ca anumite probleme personale sa se suprapuna cu programul de business. O abordare flexibila a lucrurilor ii permite acestuia sa-si rezolve atat problemele personale cat si pe cele de business nemaifiind restrictionat de timp si loc.

Daca o flexibilitate mai mare creste productivitatea unui om atunci compania va putea face mai multi bani si poate decide ca o parte din acestia sa se intoarca in beneficii catre oameni. Flexibilitatea poate fi avantajul cel mai important pentru oameni care au si alte proiecte in paralel, iar acest lucru iti permite sa-i atragi pe cei mai buni dintre acestia.

Oamenii vor putea lucra intr-un regim flexibil doar daca au acces de oricand si de oriunde la informatie iar acest lucru se poate obtine cel mai eficient folosind aplicatii online. In principiu au nevoie de stocare de date online, editare de documente online, prezentari online, rapoarte de activitate online, project management online,...

M-am ferit sa folosesc in text termenul de angajat pentru a prezenta un alt avantaj pe care il poate furniza un model de lucru in online: colaborarea pe baza de proiect. Cred ca in zona de servicii profesionale, oamenii cu un nivel inalt de specializare sau creativitate cu greu vor putea fi tinuti ca si angajati permanenti in companii mici si mijlocii pentru ca nu este foarte eficient economic. Costurile salariale pentru "supermani" sunt foarte mari iar pe de alta parte nevoia de o expertiza inalta, este destul de ocazionala. Cred ca astfel de experti/guru vor functiona mai degraba ca si colaboratori/free-lanceri in zona serviciilor profesionale. Utilizand instrumente de lucru online ii poti asigura imediat unui expert toate facilitatile de a care ai nevoie pentru a colabora. Acces controlat la informatiile tale, instrumente online de raportare a activitatii pe care o realizeaza, stocarea online a informatiilor pe care le produce.

 

 

CONTACT

Ne poti suna pentru detalii sau pentru o intalnire:

+40 723 336 146

 Ne poti scrie si iti vom raspunde cat de repede: